VIS

    Am deschis ochii. Deasupra mea o intindere albastra, brazdata de nori,asemeni unor valuri linistite, revarsa lumina . Ascult. Nici un val nu se sparge in necuprinsul albastru, nici macar o adiere....neantul...Plutesc ...sau poate nu....zgomotul aripilor ma desteptase....aripi mari albe imi invaluisera trupul...si ma simt puternica. Le desfac ....sunt aripile mele...mi-au crescut aripi... si stiu ca nu voi mai cadea.  Ceva din mine ma indeamna sa privesc  dedesupt. Doar negura adanca....nici o teama ,insa.... Picioarele goale se afunda in ceata albicioasa... in timp ce cu aripile risipesc aburul cald....Se facu lumina...fac primii pasi...Simt senzuala aatingere a ierbii, mangaindu-mi talpile, gleznele, pulpele...Ma intind in iarba calda si primitoare....impodobindu-mi trupul cu roua proaspata,desfatandu-mi simturile cu miresme de trifoi si mangaindu-ma cu puful papadiilor...moale, cald...
Un greieras isi canta aria langa urechea mea.....cred....ba nu..... e  doar ceasul......Redeschid ochii.......acceeasi pereti zugraviti      in alb... acelasi pat...aceeasi durere... acelasi zgomot care-mi imparte viata in picaaturile unei perfuzii. Acelasi trup istovit.....mi-au ramas insa aripile...mari si albe, asemeni aripilor de inger. Ma simt puternica.. Dinlauntrul meu aud un strigat tacut: nu lasa durerea si suferinta sa te doboare. Lupta...asa cum poti...lupta...cu mintea ....cu inima....cu tine insati....Indrazneste...iubirea ti-a dat aripi....